• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Strugurii la solar, o cultură profitabilă. Claudiu Breazu vinde producția direct către supermarketuri

    Angelica Lefter -

    Strugurii la solar s-au copt și reprezintă o cultură profitabilă pentru legumicultorii care și-au diversificat producțiile din spațiile protejate. Unul dintre puținii fermieri care crește viță-de-vie în spații protejate este Claudiu Breazu. Strugurii săi sunt livrați în această perioadă către rafturile unui mare retailer din București.

    Claudiu Breazu este un fermier din localitatea Glodeanu Sărat, județul Buzău, care crește legume și de câțiva ani, viță-de-vie în solarii. Are 10.000 de metri pătrați cu legume cultivate pe sol, iar sus, în spațiile sale protejate, cresc strugurii albi și negri, de masă.

    Citiți și: Piatra vânătă la vița de vie. Când și cum stropim via cu zeamă bordeleză

    Claudiu Breazu, fermier din localitatea Glodeanu Sărat, cultivator de viță-de-vie în solar 

    Fermierul Claudiu Breazu a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că este foarte mulțumit de decizia sa de a cultiva viță-de-vie în spații protejate, decizie luată în anul 2023. Producția crește în fiecare an, dar și cererea.

    ”Pe 20 mai 2023 am hotărât să pun vița-de-vie în solarii, primii butași i-am achiziționat din Republica Moldova. Am auzit asta la un fermier din județul Olt și am vrut să văd dacă funcționează, mi-a plăcut ideea. Anul trecut vița-de-vie a rodit și am produs 7 tone de struguri de masă, deși trebuia să rodească după 3 ani. Anul acesta am vreo 20 de tone de struguri”, a menționat Claudiu Breazu.

    Citește și: Tratamente la vița de vie înainte și după înflorit

    Struguri negri de masă, din solariile lui Claudiu Breazu

    Strugurii pleacă din fermă la 12 lei caserola de jumătate de kilogram

    Fermierul buzoian lucrează în familie, iar strugurii sunt culeși, ambalați în caserole de 500 de grame și ajung pe rafturile unui mare retailer din București (Mega Image). Prețul final de vânzare include și ambalarea, așa cum a explicat.

    ”Prețul final de vânzare pe care eu îl dau pentru supermarket este 12 lei caserola de jumătate de kilogram, cu caserolă cu tot. La ele sunt și costuri, foarte mari. Facem sortare, ambalare, etichetare, tot. Avem un minidepozit și lucrăm în familie. Pentru ambalat, din cei 24 de lei la kilogram, merg 7-8 lei. Etichetele sunt 0,80 de lei, caserola este și ea 1 leu și ceva și tota așa, totul costă. Cumpărătorii pot găsi strugurii noștri cu eticheta ”Cooperativa Gusturi de la țară”, la un mare magazin din Capitală”, a spus fermierul.

    Struguri în solar (foto: Facebook/Breazu Claudiu)

    Claudiu Breazu a subliniat că nu folosește deloc pesticide, iar faptul că vița-de-vie crește în sere, o ferește de boli și dăunători, în plus aceasta, ajută la dezvoltarea plantelor, ținând umbră tomatelor sau altor legume cultivate.

    ”Este o combinație foarte bună, vița-de-vie ține umbră legumelor, asta ajută foarte mult, mai ales pentru tomatele din ciclul doi, când sunt călduri foarte mari. Pe de altă parte și eu am făcut cald în solarii, deci strugurii timpurii au avut căldură încă din luna ianuarie. Sunt foarte mulțumit de vița-de-vie, strugurii au salvat anul trecut ferma să nu intre în faliment”, a afirmat Claudiu Breazu, fermier din județul Buzău, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.


    Te-ar mai putea interesa

    Lupta dintre grâul românesc și cel bulgăresc a fost câștigată de bulgari într-un contract cu Iordania Ferma care recoltează grâul și rapița cu 200 de utilaje agricole Strigătul disperat al micilor producători de cartofi: ”Prețul este de 30-50 de bani pe kg. Muncim pe minus, falimentăm!”

    Ultimele știri

    O familie de crescători de oi – confirmați cu antrax! Femeia a murit, soțul și fiul sunt în spital, în stare gravă De aproape un an, Gabriel Petre pilotează drona XAG P100 PRO în ferma Agriserv: ”Cu ea ne-am salvat cultura de porumb” APIA a sesizat DNA în cazul unor adeverințe depuse pentru subvențiile la hectar
    OSZAR »